TransInfo

CNAIR anunță Planul Național de Acțiune ITS pentru Rețeaua Națională de Drumuri din România pentru perioada 2014-2020

Puteți citi articolul în 2 minute

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat recent elaborarea și depunerea Aplicației de Finanțare pentru proiectul ”Strategia de dezvoltare a Sistemelor de Transport Inteligente și Planul Național de Acțiune ITS pentru Rețeaua Națională de Drumuri din România pentru perioada 2014-2020” în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programului Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.

Finanțarea face parte din Axa Prioritara 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient și are ca Obiectiv tematic promovarea sistemelor de transport sustenabile și eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor rețelelor majore.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt: creșterea gradului de siguranță și securitate pe toate modurile de transport și reducerea impactului transporturilor asupra mediului.

Tipul asistenței financiare nerambursabile solicitate este Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).

Astfel, obiectivele proiectului ”Strategia de dezvoltare a Sistemelor de Transport Inteligente și Planul Național de Acțiune ITS pentru Rețeaua Națională de Drumuri din România pentru perioada 2014-2020″ sunt:
– utilizarea optimă a datelor rutiere, din trafic și de călătorie;
– continuitatea serviciilor ITS de management al traficului și al mărfurilor;
– aplicații ITS pentru siguranța și securitatea rutieră;
– asigurarea legăturii vehiculului cu infrastructura de transport.

Valoarea totală a acestui contract de 770.585 lei (inclusiv TVA). Proiectul va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% contribuția comunitară (F.E.D.R.)- 485.351 lei, 25% contribuția națională (bugetul de stat)- 161.784 lei și 123.450 lei-valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile.

Proiectul va fi implementat în toate regiunile țării și va avea ca rezultat așteptat, promovarea unui sistem de transport durabil în România, care va facilita transportul în condiții de siguranță, rapiditate și eficiență, pentru persoane și mărfuri la standarde europene.

De asemenea, proiectul va fi co-finanţat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020.

Etichete