La sfârșitul lunii trecute a avut loc la Bruxelles lansarea cărții «Oameni esențiali. Cum pandemia l-a transformat pe șoferul de camion într-o persoană frumoasă». Proiectul editorial, care include fotografii realizate de Alfonso Santolero, a fost conceput și publicat cu două obiective clare: în primul rând, să consemneze, printr-o documentare foto, eforturile extraordinare ale șoferilor de camion care au lucrat în perioada pandemiei, iar în al doilea rând, să le reamintească oamenilor de rolul esențial al acestora în bunul mers al economiei.
Imaginile redau situații reale care reflectă eforturile depuse de șoferii de camion și suferința acestora din cauza singurătății, fricii, îngrijorării și incertitudinii (cum ar fi, de exemplu, mesele refuzate, igienizarea obligatorie a vehiculelor, birocrația rigidă cu care se confruntă).
Trans.INFO a discutat cu Gennaro Speranza, jurnalist în cadrul publicației Uomini e Trasporti, despre acest proiect editorial special, dar și despre principalele probleme cu care se confruntă în acest moment șoferii de camion, și industria în ansamblul ei.
Trans.INFO: Cartea dvs. își propune să reamintească oamenilor rolul esențial pe care șoferii de camion îl joacă în economie, rol care este adesea uitat. De unde a venit ideea lansării acestui proiect?
Gennaro Speranza: Ideea a venit de la editorul revistei noastre, Federservice, o companie italiană de servicii care face parte din Grupul Federtrasporti, grup fondat în 1971 care numără astăzi aproximativ 50 de companii de transport rutier de mărfuri. Cartea a fost creată pornind de la ideea președintelui Federtrasporti, Claudio Villa care, în urma succesului cărții noastre anterioare „Bello come un camion” (Frumos ca un camion), și-a propus să facă „Bello come un camionista” ( Frumos ca un șofer de camion). Pandemia ne-a arătat frumusețea acestor Oameni Esențiali care au făcut posibil ca toată lumea să aibă la dispoziție tot felul de bunuri în orice moment, continuând să-și desfășoare activitatea în mod regulat, dar cu povara suplimentară a tuturor dificultăților cauzate de pandemie.
Ați ieșit pe teren împreună cu șoferii în timpul pandemiei? Dacă da, care a fost cel mai izbitor lucru pe care l-ați observat despre munca lor de zi cu zi?
Nu am fost personal pe teren. Fotograful nostru Alfonso Santolero a mers acolo. Dar pot cita ceea ce a scris el în introducerea cărții:
”A scrie și a fotografia o carte ca aceasta, în care fotograful iese pe drum, intră în companii și în locuri unde se lucrează, poate fi extrem de complicat. Într-adevăr, această carte nu ar fi fost niciodată publicată fără colaborarea spontană și, uneori, entuziastă a atâtor oameni care ne-au permis să trecem pragul cu curtoazie și respect. Acesta este ceea ce ne-a impresionat cel mai mult.”
Ce înseamnă pentru dvs. sustenabilitatea socială și abordarea centrată pe om în sectorul transporturilor?
Cred că lumea transporturilor este formată în primul rând din oameni, asupra cărora, totuși, există încă o imagine publică negativă. Pentru că unii îi vd ca pe oameni care poluează și trăiesc în dezordine, care uneori pun în pericol siguranța celor cu care împart drumul. Poate de aceea atât de mulți tineri se țin departe de această meserie. Trebuie să lucrăm la combaterea acestor stereotipuri. Numai așa putem vorbi serios despre sustenabilitatea socială și putem acorda valoarea potrivită capitalului extraordinar al acestor oameni.
Cartea atinge un punct foarte sensibil pentru șoferii care lucrează în curse pe distanțe lungi: singurătatea și dorul de casă. De ce credeți că, în ciuda tuturor sacrificiilor și greutăților, acești oameni continuă să aleagă să vină la serviciu în fiecare zi?
Pentru că ei au arătat că există întotdeauna un „drum” de-a lungul căruia continui să călătorești, chiar și atunci când totul părea fără speranță, nemișcat. Pentru că nici măcar o experiență complexă precum Covid-19 nu a afectat niciodată hotararea șoferilor de camion de a-și face treaba, sau caracterul acestora de luptători. Acesta este motivul pentru care ei merită un enorm „mulțumesc”.
Care au fost naționalitățile șoferilor cu care ați interacționat? Puteți împărtăși câteva dintre poveștile care v-au impresionat cel mai mult de-a lungul acestui proiect?
Naționalitatea șoferilor era preponderent italiană. O poveste care mi-a plăcut cel mai mult a fost cea a lui Francesco, din Veneția, în vârstă de 44 de ani. El lucrează la CAM (o cooperativă de transport) de șase ani, transportând combustibil, după ce a lucrat o viață ca brutar. Mi-a spus că abia în timpul carantinei și-a dat seama de laitmotivul muncii sale. Și i-a explicat cu mândrie fiicei sale: „Tata oferă oamenilor ceea ce au cel mai mult nevoie”.
Ce părere aveți despre condițiile actuale de muncă ale șoferilor profesioniști din Europa? Care sunt principalele probleme pe care credeți că autoritățile ar trebui să se concentreze în acest moment?
Transportul rutier traversează unul dintre cele mai delicate momente din istoria sa. Accentul ar trebui pus pe măsurile de reducere a impactului economic și social al prețurilor ridicate la carburanți, dar – așa cum am spus mai devreme – este important să se investească și în imaginea sectorului, începând deja în faza școlară, lucrând pe dezvoltarea de programe profesionale specifice, cursuri speciale pentru transport și logistică. O acțiune concretă de promovat trebuie să fie și cea care privește crearea unor zone de parcare pentru camioane securizate, deoarece deficitul acestora și standardul scăzut al serviciilor contribuie la reticența tinerilor de a alege această profesie.
