Germania: Bundestag a aprobat noi taxe rutiere din 2019

Puteți citi articolul în 2 minute

Guvernul german are nevoie de venituri suplimentare pentru dezvoltarea infrastructurii. De anul viitor, transportatorii vor plăti mai mult pentru taxele rutiere în Germania.

Noile tarife se vor aplica în Germania începând cu 1 ianuarie 2019. Vehiculele electrice și hibride, precum și vehiculele alimentate cu combustibili ecologici (CNG, LNG) vor fi scutite de taxe.

Componentele taxelor

Potrivit expertizei Ministerului Federal al Transporturilor și Infrastructurii Digitale, care a fost aprobată săptămâna trecută de Bundestag, taxa va cuprinde trei componente:

– componenta de taxare pentru infrastructură,

– componenta de taxare pentru poluarea mediului,

– componenta de taxare pentru poluarea sonoră.

De exemplu, camioanele de 18 tone cu 4 și mai multe osii vor fi supuse unei taxe de 18,7 cenți pe kilometru (pentru clasa Euro 6) sau 19,8 cenți pe kilometru (pentru clasa Euro 5). În prezent, pentru comparație, se aplică ratele de 11,7 și 13,5 cenți, respectiv pentru vehiculele din clasa Euro 6 și Euro 5.

Taxele pentru componenta de infrastructura:

Greutate vehicul Valoare per km (Eurocenti)
De la 7.5 t la 12 t 8,0
De la 12 t la 18 t 11,5
Peste 18 t, 3 osii 16,0
Peste 18 t, 4 osii+ 17,4

Taxele pentru poluarea mediului:

Categorie vehicul Valoare per km (Eurocenti)
Euro 0,1 8,5
Euro 2 7,4
Euro 3 6,4
Euro 4 3,2
Euro 5 2,2
Euro 6 1,1

Pentru poluarea fonica, toate vehiculele vor plăti o taxa de 0.2 euro pe km.

Foto: Wikimedia

 

Etichete