TransInfo

Hellmann Worldwide Logistics achiziționează operațiunile din România ale companiei de curierat Innight Express

Puteți citi articolul în 2 minute
|

8.07.2021

Grupul german Hellmann Worldwide Logistics a anunțat recent achiziția companiei de curierat Innight Express, cu operațiuni în România și Ungaria, anunță agenția de știri Reuters.

Fondată în 2004, compania Innight Express activează pe o nișă a serviciilor de curierat – respectiv servicii de curierat rapid pe timp de noapte. 

În România, compania funcționează de opt ani, având sediul operațional la Ciorogârla. Acționarii principali ai companiei sunt Tamás Aradi și Zoltán Csombok și își vor păstra funcțiile în companie și după preluarea de către Hellmann Worldwide.

Expansiunea în Europa de Est reprezintă un pas important în strategia noastră de extindere, inițiată în prima parte a anului prin preluarea Rhenus & Hellmann și a Hellmann East Europe. Preluarea Innight Express ne oferă acces pe două piețe emergente atrăgătoare. Vom prelua 74 de angajați ca parte a achiziției” – a declarat Jörg Herwig, director operațional în cadrul Hellmann Worldwide.

Hellman Worldwide a fost fondat în 1871, are aproximativ 300 de birouri la nivel internațional și peste 10.000 de angajați.

 

Etichete