TransInfo

Intervenția UNTRR către Euronews privind materialul „Războiul secret al camioanelor din interiorul Europei – șoferii plătesc prețul pentru un est-vest dezbinat”

Puteți citi articolul în 5 minute
|

8.06.2020

Euronews a realizat recent un reportaj în care prezintă discrepanțele dintre șoferii est-europeni și cei vest-europeni, pe fondul unei inegalități pronunțate care amenință structural industria de transport rutier.

Șoferii din estul Europei câștiga în general mult mai puțin decât cei din vestul Europei – de exemplu, un șofer bulgar ar putea câștiga aproximativ 300 de euro pe lună, în timp ce un italian ar putea câștiga 1.500 de euro pe lună. Angajatorii profită de decalajul salariilor est-vest al Europei pentru a stimula marjele de profit. Este o practică cunoscută sub denumirea de dumping social, care a dus la pierderi de locuri de muncă în vestul Europei și la exploatarea lucrătorilor în estul Europei”-  afirma autorii reportajului.

Ca un drept la replică, Uniunea Nationala a Transportatorilor Rutieri din Romania (UNTRR) a transmis o scrisoare postului de știri în care afirma că documentarul se bazează pe trei piloni negativi principali:

1. Companiile de transport rutier de mărfuri occidentale au comis infracțiuni economice, evaziune fiscală, înșelătorie, fraudă, exploatare umană (dezvăluite în principal în minutele 0:35, 11:33, 12:25, 12:39)
2. Antreprenorii din transportul rutier de mărfuri oferă un salariu incredibil de mic și condiții inumane de muncă pentru a avea costuri reduse de transport și fac „dumping social” (dezvăluit în principal în minutele 6:15, 11:18, 13:00, 14:02, 14:12)
3. Șoferii de camioane sunt traficați, exploatați ca sclavi moderni (dezvăluiți în principal în minutele 7:34, 11:05, 13:49, 16:07, 17:11, 18:51)

UNTRR aduce precizări suplimentare unor afirmații făcute în cadrul materialului.

Astfel, referitor la diferențele salariale dintre șoferii din est comparativ cu cei din vestul Europei, UNTRR precizează: “discuția se referă la un salariu semnificativ mai mic al șoferilor din estul UE, comparativ cu colegii lor din vestul UE, ignorând faptul că „salariul” și „venitul / veniturile” sunt lucruri diferite (0:59, 5: 17-5: 28). Un șofer italian de camion vorbește despre câștigurile șoferilor de camioane din Europa: 280 de euro un bulgar, 330 de euro un român, 2.000 de euro un șofer din Luxemburg și 1.500 de euro un italian. Adevărul este că un șofer bulgar de camion câștigă 1.500-1.800 de euro (salariu plus diurnă), un român câștigă 2.400-2.660 de euro (460 de euro salariu + diurnă 1.950-2.400 de euro. În România, pentru fiecare 1 euro net plătit angajatului, firma achită 1,75 euro), iar un italian câștigă 2400 de euro salariu + min. 900 euro diurnă. Mai mult decât atât, conversia la paritatea puterii de cumpărare, calculată de Eurostat, un venit de 2.000 de euro în România este echivalent cu a trăi cu 4.130 de euro în Germania;”

În ceea ce privește dumpingul social, UNTRR afirma că în întreaga lume companiile încearcă să obțină un avantaj competitiv iar Europa de Est are un avantaj competitiv față de Europa Occidentală datorat persoanelor (asistenți medicali, șoferi, lucrători în agricultură) care sunt dispuse să facă slujbe mai puțin căutate în țările mai dezvoltate ale Europei.

Concurența în transportul rutier de marfă este dificilă, iar companiile încearcă să obțină un avantaj competitiv, oferind clienților o gamă largă de opțiuni – acesta este unul dintre motoarele tuturor economiilor și nu înseamnă „dumping social” sau „dumping salarial”. În mod similar, o idee la fel de falsă ar putea fi dumpingul financiar – costul finanțării în euro este de 0,5-1% în Europa de Vest față de 3-4,5% în Europa de Est”– noteaza organizatia.

De asemenea, UNTRR mai afirma că declarații precum că a conduce un camion reprezintă „sclavie modernă” (11:08) și „trafic de persoane” (13:49) sunt un mijloc de a impresiona și manipula emoțional publicul.

Referitor la șoferul român intervievat în documentar care afirmă că „am bani pentru a avea o viață decentă” (9:46), UNTRR se întreabă: “Trăiește șoferul o viață decentă cu 330 de euro pe lună, așa cum se preciza la începutul reportajului? Dacă salariul minim în Romania este de 460 euro/lună, de ce persoana respectivă ar lucra ca șofer profesionist în transport rutier internațional pentru doar 330 euro/luna, așa cum este menționat în reportaj? Credeți că această persoană dorește să lucreze numai pentru 330 euro/luna sau pentru toată suma pe care o primește?

Puteți vizualiza documentarul integral aici.

Foto/Video: Euronews

Etichete