Sursa foto: Port of Dover

Marea Britanie nu este pregătită nici la această oră pentru a gestiona mai multe controale vamale. Următoarele luni ar putea adânci această problemă

Puteți citi articolul în 4 minute

Consorțiul pentru produse proaspete (The Fresh Produce Consortium – FPC) susține că Marea Britanie „nu este pregătită”, după cum era preconizat, să introducă în octombrie controale sanitare și fitosanitare asupra mărfurilor din UE, alimentând în continuare speculațiile potrivit cărora inspecțiile vor fi amânate din nou.

Între timp, companiile din Irlanda sunt îngrijorate de impactul pe care îl vor avea inspecțiile. Un studiu recent a constatat că un număr semnificativ de antreprenori irlandezi și-au mutat deja lanțurile de aprovizionare din Marea Britanie.

Într-o declarație publicată recent, FPC a concluzionat că furnizorii de fructe și legume nu sunt pregătiți pentru noile inspecții. Situația este înrăutățită și de lipsa de personal. Reamintim că de la 1 octombrie autoritățile britanice au planificat să înceapă inspecții sanitare și fitosanitare ale mărfurilor importate din Uniunea Europeană, inclusiv cărnuri, brânzeturi, ouă și produse vegetale.

Controalele suplimentare după Brexit vor implica mai multă birocrație, certificate de sănătate și documentație vamală suplimentară. Acestea ar fi trebuit să fie introduse în aprilie anul acesta, dar în martie guvernul a amânat implementarea acestora cu 6 luni pentru a permite companiilor să se recupereze după pandemie.

Fără infrastructură și soluții IT

Într-un interviu acordat publicației The Grocer, Nigel Jenney, președintele FPC, a declarat că noua infrastructură IT nu a fost încă testată. El a admis, de asemenea, că nu există nicio certitudine că va fi propusă o soluție eficientă.

Nu spunem că vrem să ne întoarcem la situația de dinainte (de Brexit – n.r.). Cu toate acestea, avem nevoie de o soluție eficientă și nu suntem siguri dacă o vom găsi. Întârzierile în implementare se datorează exclusiv eșecului guvernului de a dezvolta și implementa la timp noua infrastructură IT. Situația rămâne neschimbată”, a declarat Nigel Jenney.

Afirmațiile potrivit cărora Marea Britanie nu este pregătită să implementeze controalele programate pentru luna octombrie, în mod evident, duc la speculații privind o altă intarziere. Britanicii se confruntă în prezent cu provocări majore în lanțul de aprovizionare din cauza lipsei de șoferi de camion, în unele supermarketuri rafturile fiind goale în ultimele săptămâni. Controalele suplimentare, care vor începe în aproximativ 6 săptămâni vor complica situația și mai mult.

Ultima amânare cu șase luni pe care guvernul a anunțat-o în martie nu a avut un impact politic negativ, așa că nu va fi de mirare dacă această decizie va fi luată din nou. Cu toate acestea, cei care lucrează în lanțul de aprovizionare nu pot fi siguri de acest lucru și trebuie să se pregătească pentru viitoarele inspecții conform planificării.

Întârzierea controalelor ar preveni unele presiuni suplimentare asupra lanțului de aprovizionare și, eventual, va contribui la evitarea unui deficit și mai mare de mărfuri pe rafturile magazinelor. Cu toate acestea, întârzierea controalelor ar duce, de asemenea, la o pierdere a veniturilor din taxe vamale, precum și la menținerea situației în care importurile de mărfuri din UE în Marea Britanie sunt mai avantajoase decât exporturile din Marea Britanie în UE.

Companiile irlandeze își schimbă furnizorii

Între timp, potrivit Irish Times, mai mult de 4 din 10 companii irlandeze fie și-au mutat lanțurile de aprovizionare din Marea Britanie, fie sunt în proces de a face acest lucru. Raportul recent publicat de Grant Thornton Irlanda a constatat că din cauza Brexit 22% din companii au fost nevoite să recruteze furnizori globali alternativi, iar 21% susțin că au găsit furnizori alternativi în Irlanda. În plus, 51% au declarat că birocrația și reglementările legate de Brexit limitează creșterea companiilor.

Este posibil ca inspecțiile din octombrie ( sau, cel târziu ianuarie 2022) să înrăutățească situația. Jarlath O’Keefe, Director la Grant Thornton Irlanda, avertizează că companiile din Irlanda „ar putea avea nevoie de un broker vamal în porturile britanice pentru putea face față situației”. Aceasta, desigur, va implica costuri suplimentare. De aceea, după cum subliniază O’Keefe, multe companii irlandeze caută furnizori în afara Marii Britanii.

Etichete