TransInfo

Pachetul de Mobilitate: Va găsi Austria soluţia optimă de compromis între est și vest?

Puteți citi articolul în 5 minute

Austria, care deține președinția Uniunii Europene începând cu 1 iulie, va încerca să găsească soluții de compromis pentru a concilia diferențele dintre țările Comunității cu privire la Pachetul de Mobilitate.

După votul recent din Parlamentul European, propunerile privind detașarea conducătorilor auto în transportul internațional au fost retrimise în Comitetul pentru transporturi.

Eurodeputații nu s-au pus nici de această dată de acord cu privire la problemele legate de de cabotaj, de timpii de lucru și de odihnă ai șoferilor și de reglementările privind detașarea. Acest al treilea punct pare și cel mai sensibil de pe agenda de discuții, el generând cele mai multe dezbateri în plenul Parlamentului.

Găsirea unui echilibru în această chestiune între țările membre Alliance du Routier și țările recent intrate în UE nu va fi ușoară. Întrebarea este: “În ce măsură legea ar trebui să rămână la fel sau să se schimbe?”, iar această întrebare necesită un răspuns înțelept” – a declarat pentru Agenția de Presă din Polonia Norbert Hofer, Ministrul Transporturilor din Austria.

„Țările recent intrate în Uniune doresc să poată avea în continuare costuri scăzute și să activeze în același timp pe piețele din țările europene în care costurile forței de muncă sunt destul de mari. Deci va trebui să găsim un compromis „- a adăugat Hofer.

De notat că poziția Ministrului austriac pare mai echilibrată decât multe voci din Vest, care solicită implementarea unor măsuri menite să-i excludă pe transportatorii est-europeni de pe piețele din vest. Hofer a anunțat că va dori să analizeze situația cu minuțiozitate, organizând  o serie de discuții individuale sau în grupuri mici, cu scopul negocierii unui acord.

Nu există un acord nici în cadrul Consiliului UE

Trebuie de asemenea notat că în cadrul Consiliului UE exista în continuare numeroase puncte de vedere divergente care-i vizează pe transportatori.

Nu toate țările sunt de acord cu propunerile Comitetului TRAN, acest lucru este evident, dar ce este surprinzător este că opiniile nu sunt constante pe axa est-vest. De exemplu, Spania, o țară unde ponderea transportatorilor estici este foarte ridicată, se opune Directivei Detașării.

Președinția austriacă își propune să rezolve aceste divergente în următoarele șase luni.

În timpul președinției noastre, ne vom îndrepta spre soluții pe care toată lumea le va accepta.”  a mai spus Norbert Hofer.

Reuniunea miniștrilor de transport europeni este programată pentru luna decembrie a acestui an.

Cu trei luni înainte, însă, mai exact în septembrie, va avea loc o reuniune informală a Consiliului UE, în cadrul căreia se vor discuta în detaliu principalele puncte ale Pachetului de Mobilitate. Așadar, președenția austriacă are la dispoziție doar câteva luni pentru a ajunge la un compromis.

Diplomații recunosc însă că va fi o sarcină foarte dificilă.

Este un subiect foarte sensibil, care generează multe reacții. Pozițiile statelor membre nu s-au schimbat timp luni de zile, deci va fi extrem de greu să găsim acea cale de mijloc acceptabilă de ambele părți „- a declarat unul dintre reprezentanții Guvernului de la Viena pentru Agenția de Presă din Polonia.

Ce părere au companiile europene despre Directiva Detașării?

“Creșterea prețurilor serviciilor de transport, mai multă birocrație și niciun beneficiu” – asta așteaptă companiile din UE de la modificările aduse directivei privind detașarea.

Modificările aduse legislației europene care vizează lucrătorii detașați pot avea consecințe economice și comerciale majore pentru întreaga Comunitate.

Noile norme vor atinge, probabil, în curând forma lor finală, dar se știe deja că se vor aplica și sectorului transportului rutier.

Din acest motiv, Trans.INFO a realizat un sondaj extins la nivelul companiilor care activează în industria transporturilor din Europa pe marginea impactului pe care aceste modificări îl va avea la nivel de industrie. Acest Raport este primul și, până în prezent, singurul de acest tip.

Îl puteți descărca gratuit accesând link-ul de mai jos:


Foto: bmvit

Etichete