Karima Delli a fost realeasă în funcția de Președinte al Comisiei pentru Transport și Turism a Parlamentului European in urma votului de miercuri, 10 iulie.
Nu am crezut că voi fi din nou Președintele acestei Comisii foarte importante. Fiind conștientă de responsabilitatea pe care o am, îmi asum deplin în continuare acest rol. Avem provocări uriașe în fața noastră, trebuie să facem totul pentru a finaliza Pachetul de Mobilitate în următorii doi ani” – a declarat Delli în urma votului.
Vorbind despre provocările cu care se confruntă sectorul de transport la nivel european, aceasta a subliniat nevoia implementării de soluții ecologice pentru că “transportul generează 30% din totalul emisiilor de CO2“.
În opinia sa, cheia atingerii obiectivelor Comisiei TRAN este adoptarea unei forme finale a Pachetului de Mobilitate.
Vom discuta cu Comisia Europeană și Consiliul Uniunii Europene, ca parte a trialogului deja inițiat. Și sper că fiecare grup politic se va angaja în mod dinamic în această lucrare” – a mai adăugat Delli, subliniind încă o dată că este necesară introducerea “noilor reglementări sociale și eliminarea dumpingului social“.
În cadrul primei ședințe a noii Comisii TRAN au fost aleși și patru vicepreședinți.
– Prim vicepreședinte: Johan Danielson, Suedia, membru al grupului Alianței Progresiste a Social-Democraților,
– Al doilea vicepreședinte: Sven Schultze, Germania din partea Partidului Popular European,
– Al treilea vicepreședinte: István Ujhelyi, Ungaria, membru al Alianței Progresiste a Social-Democraților din Parlamentul European,
– Al patrulea vicepreședinte: Jan-Christoph Oetjen, Germania din grupul politic Renew Europe.
Această componență arată că țările “vechii Uniuni” dețin în continuare o poziție puternică, lucru care s-ar putea să influențeze decisiv forma finală a Pachetului de Mobilitate, în detrimentul țărilor est-europene.
Cine sunt europarlamentarii români care fac parte din Comisia TRAN?
Europarlamentarii români care activează în cadrul Comisiei TRAN sunt: Gheorghe Falcă – (PPE/PNL), Marian-Jean Marinescu (PPE/PNL) si Cristian Terheș (S&D/PSD).
Clotilde Armand (Renew Europe/USR) și Adrian-Dragoș Benea (S&D/PSD) sunt membri supleanți ai Comisiei pentru Transport și Turism.
Comisia TRAN are în total 49 de membri activi. Pentru o reprezentare echilibrată, conform Regulamentului de procedură al Parlamentului European, componenţa comisiilor şi a subcomisiilor trebuie să reflecte pe cât posibil componenţa Parlamentului European.
Foto: EP