foto: Politia de Frontiera

Peste 14 tone de deşeuri metalice, transportate ilegal din Bulgaria, oprite la PTF Giurgiu

Puteți citi articolul în 1 minut
|

24.05.2022

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean român, în vârstă de 42 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri metalice.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Giurgiu.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau 14,4 tone de deşeuri metalice, încărcate din Bulgaria şi aveau ca destinaţie o societate comercială din România.

Totodată, s-a constatat că mijlocul de transport nu este același cu cel înscris în documentele prezentate la control, iar contractul privind transferurile de deșeuri își încetase perioada de valabilitate.

Autorităţile competente nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.

Etichete