Peste 200 de vehicule nemarcate cu radar sunt prezente acum în Franța

Puteți citi articolul în 2 minute
|

28.04.2021

În luna noiembrie a anului trecut vă informam că Franța a decis ”privzatizarea” monitorizării traficului rutier.

Astfel, autovehicule private, nemarcate, sunt dotate cu sisteme radar și amplasate în mod aleatoriu pe cele mai circulate rute din țară.

Conform portalului francez routiers.com, în acest moment sunt aproximativ 200 de astfel de radare mobile pe drumurile din Franța, iar numărul acestora ar trebui să ajungă la 440 până în 2023.

Autovehiculele private cu radar au apărut pe drumurile franceze încă din 2013 dar în număr redus și doar izolat, în anumite regiuni; până în 2018 aceste vehicule erau controlate de poliție. Elementul cheie este, evident, corelat cu surpriza șoferilor care se așteaptă de obicei la radare în vehiculele marcate sau în sisteme statice de monitorizare.

Traseul unui astfel de vehicul este predeterminat de Poliție sau Jandarmerie. Radarele mobile pot circula pe șosele 7 zile pe săptămână, zi sau noapte.

Cum să recunoașteți un vehicul nemarcat cu radar?

Autoturismele cu radare sunt vehicule nemarcate care fac parte integrantă din trafic. Cu toate acestea, ele se disting prin câteva semne distinctive, notează portalul francez autoplus.fr:

  • Dreptunghiul opac din capătul plăcuței de înmatriculare de pe bara de protecție din față este un cititor cu infraroșu al plăcuțelor de înmatriculare;
  • Prezența unui obiect negru mare pe bord cu aspectul unei cutii indica prezenta unei camere de luat vederi;
  • Camerele potențial vizibile sunt, de asemenea, amplasate la extremitățile parbrizului;

Vehiculele nemarcate sunt adesea modele aparținând unor mărci franceze: Renault Mégane, Dacia Sandero, Citroën Berlingo, Peugeot 208, 308 sau 508.

 

Foto: routiers.com

 

 

Etichete