Prețurile RCA ar putea crește din luna mai

Puteți citi articolul în 2 minute

Trans.INFO RO

Trans.INFO RO

03.03.2017
Prețurile RCA ar putea crește din luna mai

Prețurile RCA ar putea crește din luna mai la nivelul de dinainte de plafonare, deoarece expiră termenul de 6 luni prevăzut în OUG 54/2016, a declarat, joi, Viorel Vasile, președintele Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare – Reasigurare (PRBAR).

Până în luna mai nu se va întâmpla nimic. Prețurile vor rămâne la fel. Întrebarea este ce se întâmplă după luna mai. De aceea, noi am susținut mereu că singurul mod în care se poate regla piața este concurența și apariția unor noi competitori în piață. Prețurile din 2014 până în 2016 au crescut cu vreo 80%, în medie. În 2016, la presiunea străzii, am plafonat tarifele și ne așteptăm ca în mai 2017, când se termină plafonarea, deși noi nu am făcut nimic, pentru că nu s-a făcut nimic, prețurile să nu ajungă la nivelul la care erau în noiembrie, când am făcut plafonarea. E fals”, a spus el.

Viorel Vasile a arătat că asigurătorii nu au niciun motiv să nu crească prețurile și să nu se ducă acolo unde erau înainte.

Singurul mod în care se poate face, se poate regla piața este apariția unor noi jucători. Acești noi jucători sunt deja “în schemă”. Există discuții cu LeasePlan Insurance, un asigurător de nișă care intră și vinde RCA din Irlanda. Există discuții, dacă nu mă înșel, și cu Ergo. Este singurul mod în care prețurile se pot reașeza, apariția unei competiții în piață. Sentimentul meu e că în luna mai prețurile se vor așeza cum erau înainte de plafonare”, a precizat președintele PRBAR.

Singura soluție de oprire a revenirii crizei prețurilor RCA este o lege în Parlament, însă proiectul aprobat de Senat anul trecut s-a blocat la Camera Deputaților.

Noile tarife au intrat în vigoare în data de 18 noiembrie 2016, iar perioada de 6 luni expiră în 18 mai.

Sursa: ziuacargo.ro

Cele mai citite articole
comentarii
0 comentarii
Utilizator şters
Cele mai citite articole