TransInfo

ULTIMA ORĂ: Haos în Franța. Blocaje și cozi de autovehicule de peste 600 km

Puteți citi articolul în 2 minute

Protestele din ultimele zile ale transportatorilor francezi iau amploare.

În aceasta dimineața cozile de autovehicule pe drumurile franceze au depășit 620 de kilometri, potrivit Direction des routes Île-de-France (DiRIF).

Aceasta este a douăsprezecea zi consecutivă de grevă iar perturbările de trafic sunt încă foarte puternice pe tot teritoriul Franței.

Marți, 17 decembrie, a fost anunțată o nouă manifestație de proporții la care vor lua parte toate sindicatele, care nu par a fi dispuse să renunțe până când guvernul nu va găsi soluții pentru solicitările lor: “Dacă Elisabeth Borne crede că acest protest este „iresponsabil”, atunci să anunțe că trenurile nu vor circula de Crăciun” a declarat un reprezentant sindical SNCF.

De notat că nu doar transporturile rutiere sunt afectate de greva, ci și transportul public, cel feroviar și cel aerian, la protest participând membrii ai sindicatelor Regiei Autonome a Transporturilor Pariziene (RATP),  Companiei Naționale de Căi Ferate (SNCF), sindicatelor FO-Transports et logistique (sindicat al șoferilor) și FO-Air France (sindicat al personalului la sol).

Revenim cu informații pe masura ce acestea sunt făcute publice.

Foto: France 24

Etichete