TransInfo

Foto: Politia de Frontiera

A fost publicat Ordinul pentru aprobarea Procedurii privind pierderea bunei reputații a companiilor de transport

Puteți citi articolul în 3 minute
|

4.08.2022

Buna reputație a companiilor de transport este una din condițiile esențiale pentru efectuarea operațiunilor de transport rutier la nivel european, aşa cum este prevăzut în art. 3 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European.

În România, transpunerea în legislația națională a acestei cerințe este inclusă în Ordinul 1324 din 26 iulie 2022 pentru aprobarea Procedurii privind pierderea bunei reputații a companiilor de transport, care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 761 din data de 29 iulie 2022.

Conform procedurii administrative privind pierderea bunei reputații, dacă unei companii de transport sau unui manager de transport i-a fost aplicată o sancţiune sau o condamnare pentru una dintre încălcările grave ale normelor prezentate anexa IV la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, într-unul sau în mai multe state membre, compania sau managerul respectiv riscă pierderea bunei reputații.

Reamintim că în luna mai a acestui an Comisia Europeană (CE) a adăugat noi încălcări grave în lista încălcărilor care pot duce la pierderea bunei reputații a operatorilor de transport rutier.

Pierderea reputației se decide de către autoritățile competente numai după aplicarea unei proceduri administrative prin care se stabileşte dacă această decizie este justificată sau dacă, datorită unor circumstanţe specifice, pierderea bunei reputaţii ar reprezenta o reacţie disproporţionată în acel caz particular.

În plus, în vederea respectării cerinței privind buna reputație, atât compania cât și managerul de transport trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) întreprinderea şi/sau managerul de transport al acesteia nu au/a fost condamnaţi/condamnat(ă) sau sancţionaţi/sancţionat(ă) conform prevederilor art. 6 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009;

b) întreprinderea şi/sau managerul de transport şi-au/şi-a pierdut buna reputaţie pentru încălcările grave prevăzute în anexa nr. IV la Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, fiind declaraţi/ declarat(ă) inapţi/inapt(ă) conform art. 14 din Regulamentul (CE) nr. 1.071/2009, şi a intervenit reabilitarea (adică după o perioadă de cel puțin un an de la data pierderii bunei reputații și numai după ce managerul de transport face dovada că a promovat un examen pentru redobândirea certificatului de pregătire profesională).

În constatarea acțiunilor care ar putea sta la baza deciziei de pierdere a bunei reputații a unui operator sau manager de transport, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) va efectua verificări la sediul companiei și va analiza sancţiunile aplicate operatorului / managerului de transport.

Trebuie subliniat însă că pierderea bunei reputații nu reprezintă o consecință automată a condamnării sau aplicării unei sancțiuni clasificate de CE drept grave sau foarte grave. Reprezentanții ISCTR vor analiza pentru fiecare caz în parte dacă aceasta măsură este sau nu una justificată.

În același timp, dacă ISCTR nu poate efectua controlul la sediul companiei și dacă sunt aplicate două sancțiuni definitive pentru sustragerea de la controlul la sediu, atunci compania respectivă își va pierde buna reputație.

Etichete