TransInfo

Foto: Facebook.com/TollCollect

CE a lansat proceduri de infringement pentru statele membre care nu s-au aliniat prevederilor din Pachetul Mobilitate

Puteți citi articolul în 2 minute
|

6.04.2022

Comisia Europeană a inițiat, la finalul lunii trecute, proceduri de infringement (încălcare a dreptului comunitar) pentru 22 de state membre care nu au transpus la timp în legislațiile naționale prevederile incluse în Pachetul Mobilitate.

La finalul lunii februarie, Comisia Europeană anunța că este pregătită să inițieze proceduri de infringement împotriva statelor membre care nu transpun în legislația națională reglementările privind detașarea șoferilor prevăzute în cadrul Pachetului Mobilitate 1.

Conform oficialilor europeni, continuarea utilizării sistemelor naționale privind detașarea lucrătorilor ”reprezintă o încălcare a legislației UE”.

Termenul pentru redactarea și adoptarea noilor prevederi de către statele membre, conform Directivei 1057/2020, era 2 februarie 2022.

Majoritatea statelor europene au înregistrat întârzieri în transpunerea noilor reguli europene. Printre statele care au primit notificări oficiale din partea CE se numără Bulgaria, Ungaria, Croația, Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Republica Cehă, Germania, Belgia, Țările de Jos, Spania, Italia, Suedia și Austria.

România nu se află pe această listă, având în vedere faptul că a transpus la timp prevederile Directivei 1057/2020 în legislația națională prin Ordonanța nr.12/2022.

De asemenea, Danemarca, Finlanda, Slovacia și Franța nu au primit nici ele scrisori de notificare ale CE privind transpunerea Directivei 1057 / 2020 în legislațiile naționale.

Detalii despre obligațiile aferente detașării șoferilor profesioniști, conform Directivei 1057/2020, pot fi accesate aici.

Etichete