TransInfo

Foto: Wikimedia Commons

Danemarca: S-a încheiat perioada de tranziție aferentă aplicării normelor din Pachetul Mobilitate 1

Puteți citi articolul în 2 minute
|

13.05.2022

De la intrarea oficială în vigoare a primului set de prevederi din cadrul Pachetului Mobilitate 1, Danemarca a instituit o perioada de tranziție care a avut scopul de a permite transportatorilor să facă toate pregătirile necesare alinierii la noile norme. Această perioadă s-a încheiat la 30 aprilie.

Astfel, de la 1 mai a.c., intră în mod oficial în vigoare prevederile legate de detașarea lucrătorilor, înregistrarea operațiunilor de transport, precum și restul obligațiilor administrative menționate in Pachetul Mobilitate.

Neconformarea cu aceste prevederi va fi sancționată de autorități începând din această lună, informează Autoritatea Daneza de Transport.

Transportatorii locali cer autorităților indulgență în ceea ce privește sancționarea noilor reguli

În luna aprilie, două organizații ale transportatorilor din Danemarca, ATL și DTL, au cerut autorităților să manifeste indulgență față de ”abaterile minore” ale șoferilor. Cele două organizații fac referire în special la reglementările incluse în Pachetul Mobilitate privind orele de condus.

Comentând pe marginea acestor reglementări, Lars William Wesch, directorul ATL, a declarat pentru portalul Transport Magasinet: „Industria nu are nevoie de controale suplimentare și de amenzi mai mari”.

 

Etichete