TransInfo

Lucrările la Pachetul de Mobilitate au fost suspendate

Puteți citi articolul în 2 minute

În cadrul Conferinței Președinților din Parlamentul European, membrii au convenit ca votul privind Pachetul de Mobilitate să fie amânat. Data finală a votului nu a fost încă stabilita în mod oficial, deși se vehiculează că acesta va avea loc cel mai probabil în sesiunea plenară a Parlamentului European din martie.

Lucrurile se pot schimba însă până atunci, deoarece următoarea întrunire a președinților a fost programată pentru data de 14 februarie, data la care propunerile vor trebui rediscutate și modificate pentru a întruni acordul majorității. În lipsa unei poziții comune privind cele trei dosare în lucru, sunt șanse foarte mari să nu se ajungă la un vot în plen.

După ultimul vot din cadrul Comisiei pentru Transport, a fost adoptat doar unul din cele trei rapoarte  – cel referitor la cabotaj, accesul la profesie și piața transportului rutier. Dispozițiile referitoare la detașare și perioadele de odihna ale șoferilor au fost respinse.

Cert este că în acest moment politicienii nu pot să spună cu certitudine ce formă va lua versiunea finala a Pachetului de Mobilitate. În mod neoficial, însă, se preconizează că se vor menține propunerile prezentate inițial de Comisia Europeană.

Dacă se va întâmpla aceasta, ar însemna că perioada de peste un an și jumătate de lucru la forma Pachetului de Mobilitate a fost practic inutila. Dacă nu se va ajunge la un acord în cadrul acestei sesiuni parlamentare, propunerea va fi amânată pentru noua legislatura europeana care va debuta la 1 iulie 2019.

Vă reamintim că asociații ale transportatorilor din 7 țări, inclusiv din România, au solicitat ca votul privind Pachetul Mobilitate 1 să fie amânat pentru următoarea legislatură parlamentară europeană, când Finlanda va fi cea care va deține Președenția.

Foto: EU Press Room

Etichete